Episcopul Huşilor, Ignatie, a transmis, miercuri, un mesaj cu ocazia sărbătorii Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, afirmând că anul acesta, mai mult ca niciodată, Sfânta poartă ‘povara necredinţei, a urii ateiste a progresiştilor’, dar şi ‘povara suferinţei credincioşilor’. Ierarhul a reiterat ideea că pelerinajul de la Iaşi, interzis de autorităţi în contextul crizei sanitare, ar fi putut avea loc cu respectarea măsurilor impuse de pandemie. ‘Mai mult ca niciodată, în anul acesta pandemic, când umanitatea este zguduită de un virus, care ne tulbură sănătatea, viaţa, existenţa, Sfânta Parascheva poartă povara necredinţei, a urii ateiste a progresiştilor din agora virtuală sau reală, a agoniei celor care vor să anihileze orice pâlpâire firavă a credinţei, a celor mândri şi cu reflexe luciferice, care cred în minciuna iluziei lor că o pot carantina pe Sfânta în casa ei. De asemenea, Sfânta Parascheva poartă povara suferinţei credincioşilor, aidoma lui Iov, cărora le-a fost furată, prin argumente şi sofisme elaborate, exact bucuria îmbrăţişării şi întâlnirii faţă către faţă cu cea pe care o simt, în puterea cuvântului, ca fiind ‘mult folositoarea’. Iaşiul a devenit pentru câteva zile un adevărat pustiu al Carantaniei, unde Ispititorul a îmbrăcat savuros, fariseic şi ipocrit, nenumărate ipostaze, neţinând cont că bucuria sărbătorii se putea desfăşura în condiţii de respectare, cu stricteţe, a recomandărilor sanitare în vreme de pandemie şi cu încredinţarea că orice creştin, iubindu-şi aproapele, se protejează atât pe sine, cât şi pe cei din jurul său. Dar, aşa cum deja ştim, sfidarea credinţei nu are nevoie de argumente pentru a se instala. Este nevoie doar de determinare şi, mai ales, de consecvenţă. Peste câteva zile îşi va căuta nestingherit rezidenţă undeva prin Bucureşti’, a afirmat episcopul într-un mesaj postat pe site-ul Episcopiei Huşilor. Criticat în ultimele zile în mediul online după ce a ironizat faptul că autorităţile au decis interzicerea pelerinajului de la Iaşi, afirmând că ‘virusul este pitit după colţul tuturor bisericilor’, ierarhul Huşilor, care în luna septembrie a fost infectat cu SARS-CoV-2 şi s-a vindecat după două săptămâni de spitalizare, a declarat că nu neagă existenţa virusului, ci a criticat doar incapacitatea autorităţilor de a gestiona situaţia. ‘Pentru manipulatorii de serviciu: cred că există COVID-19 (nu a fost nevoie să trec printr-o asemenea experienţă ca să ajung la o asemenea concluzie; credinţa în Dumnezeu şi profesionalismul medicilor m-au ajutat de am depăşit, cu linişte interioară şi speranţă multă, acest moment de încercare din viaţa mea). În egală măsură, cred că există şi virusul ateismului sovietic reciclat, pe care îl vedem că se năpusteşte vehement şi furibund asupra Bisericii Ortodoxe Române, dar fără succes concret asupra dimensiunii interioare a sufletului, pentru că Dumnezeu ne-a hărăzit cu darul imunităţii credinţei atât în vremea comunismului ateu – cel mai cumplit microb al umanităţii secolului al XX-lea -, cât şi în vremurile ‘omului recent’, multiplicat în diversele tulpini ale progresimului neomarxist contemporan. Sunt pentru respectarea recomandărilor sanitare pe vreme de pandemie cu maximă şi responsabilă stricteţe – dovadă stau toate intervenţiile mele scrise încă din vremea stării de urgenţă – , însă fără a trece cu vederea ingerinţele statului în trăirea actului credinţei, care au drept finalitate nefastă lezarea şi limitarea, în mod profund şi discreţionar, a libertăţii religioase’, a mai spus Ignatie.