Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a declarat că nu există un pericol iminent de escaladare a conflictului în Transnistria.
„Domnul director s-a referit la analize care se fac şi la baza acestor analize au fost şi mai multe declaraţii ale generalilor armatei Federaţiei Ruse. Chiar au fost prezentate nişte hărţi şi de pe acele hărţi se vedea foarte clar intenţia de a avansa spre Nicolaev, Odesa, cu joncţiunea spre Transnistria. La moment, aceste pericole nu există, pentru că am urmărit succesul forţelor ucrainene în Herson, chiar faptul că au împins armata invadatoare peste râu. Deci, la moment nu vedem pericol iminent de escaladare a conflictului, a războiului în Transnistria. În Transnistria propriu-zis, situaţia este tensionată, dar în acelaşi timp vedem o preocupare şi la nivelul populaţiei, dar şi la nivelul aşa-numitei administraţii de acolo. Per total, cei de acolo nu îşi doresc escaladarea. Noi vedem lucrul acesta şi din dialog, şi din comportament. Până acum am reuşit să menţinem stabilitatea, sper să o menţinem şi în continuare”, a declarat Igor Grosu.
Precizările au venit după ce Igor Grosu a fost întrebat care este situaţia în regiune, în contextul declaraţiilor din decembrie ale directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) al Republicii Moldova, Alexandru Musteaţă, care spunea că Rusia ar avea în plan să invadeze Transnistria.
Articolul Igor Grosu, despre un război în Transnistria: La moment, aceste pericole nu există apare prima dată în Ecopolitic.