Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, aflat în vizită la Bucureşti, şi-a exprimat recunoştinţa, în întâlnirile avute joi cu oficiali români, pentru ajutorul acordat ‘în aceste timpuri complicate’.
‘Mă bucur să revin la Bucureşti unde am avut de dimineaţă plăcerea de a mă întâlni şi discuta cu colegii mei din Parlamentul României. Preşedintele Camerei Deputaţilor mi-a făcut o surpriză frumoasă invitându-mă într-o vizită la Patriarhia României unde am purtat o discuţie de suflet cu Preafericitul Părinte Daniel Patriarhul BOR. Ulterior, despre ultimele evenimente din Republica Moldova şi regiune am discutat cu preşedinta interimară a Senatului României, Alina Gorghiu. Am profitat şi de această ocazie pentru a-mi exprima recunoştinţa pentru tot ajutorul acordat, în mod special în aceste timpuri complicate’, a scris Igor Grosu, pe Facebook.
El a menţionat că joi seara se va întâlni cu oameni de afaceri din România şi Germania, în cadrul unui eveniment organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană.