Cinci autospeciale de supraveghere cu termoviziune şi 83 de autospeciale de patrulare, achiziţionate din fonduri europene nerambursabile, au intrat în dotarea Poliţiei de Frontieră Române.
Autospecialele de supraveghere cu termoviziune, dotate la standarde de ultimă generaţie, sunt destinate efectuării misiunilor specifice de supraveghere în condiţii off-road şi sunt proiectate să îşi desfăşoare activitatea atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte.
Miercuri, în prezenţa ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a secretarului de stat Bogdan Despescu şi a inspectorului general al Poliţiei de Frontieră Române, Cornel Stoica, a avut loc evenimentul prin care au intrat în dotarea Poliţiei de Frontieră Române cinci mijloace de mobilitate terestră 4×4 cu termoviziune pentru teren dificil şi 83 de autospeciale de patrulare, a informat IGPF, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Acestea urmează să fie repartizate câte una pentru fiecare inspectorat teritorial al Poliţiei de Frontieră, fiind destinate efectuării misiunilor specifice de patrulare în condiţii meteo-climatice defavorabile, în vederea unui control mai eficient al fenomenului infracţional transfrontalier, precum combaterea şi prevenirea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu produse accizabile.
‘Avem de-a face cu aceste autospeciale care măresc, în mod semnificativ, aş putea spune spectaculos, capacitatea poliţiştilor de frontieră de a combate migraţia ilegală, contrabanda, forţarea frontierei, de a proteja frontiera naţională, de a proteja patria, de a proteja cetăţenii. Sunt autospeciale dotate cu camere de termoviziune, care permit depistarea oricăror mişcări ilegale de trecere a frontierei sau forţarea acesteia în interiorul ţării. Nu este un singur demers, e vorba de un pachet întreg, care va ridica capacitatea Poliţiei de Frontieră pentru protejarea graniţelor noastre’, a declarat ministrul Cătălin Predoiu.
El a transmis un mesaj partenerilor europeni – Comisia Europeană, vecinii ţării, statelor cu care România cooperează în cadrul Uniunii Europene – că ţara noastră este determinată să ridice nivelul de protecţie a frontierei naţionale şi implicit a frontierelor europene.
‘Am fixat ca obiectiv prioritar protecţia frontierei, alături de celelalte, pe care aş vrea să le reamintesc: combaterea traficului de persoane, combaterea crimei organizate, a traficului de droguri, a traficului de arme. Protecţia frontierei naţionale şi combaterea migraţiei ilegale sunt printre priorităţile Ministerului Afacerilor Interne şi aş vrea să asigur pe toţi partenerii noştri din Uniunea Europeană că performanţa pe care o demonstrează frontieriştii noştri poate fi văzută la faţa locului. Ea a fost verificată, de altfel, în vizite de evaluare tehnică, repetate de-a lungul anilor. Şi nu vorbesc aici doar de respectarea criteriilor Schengen, capitol la care suntem performanţi la maximum, la vârf. Suntem în top în ceea ce priveşte respectarea acestor criterii şi la toate celelalte faţete ale conceptului de protecţie a frontierei’, a spus Predoiu.
Valoarea totală a autovehiculelor este de aproximativ 2,2 milioane de euro cu TVA inclus, iar acestea sunt achiziţionate din fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului Fondul de Securitate Internă, urmând să se alăture celor 144 de autovehicule cu termoviziune aflate în dotarea instituţiei.
Totodată, cele 83 de autospeciale de patrulare reprezintă al doilea lot de astfel de autovehicule care intră în dotarea Poliţiei de Frontieră, primul lot, format din 32 de maşini, fiind deja intrat în dotarea instituţiei de la începutul anului.
În cazul primului lot, achiziţia a fost efectuată de la bugetul de stat, în timp ce al doilea lot, care a intrat în dotare în această perioadă, a fost contractat din fonduri europene nerambursabile, în cadrul Fondului pentru Azil, Migraţie şi Integrare, iar valoarea unei singure maşini este de aproximativ 18.000 de euro.