AcasăStiri generaleIGPF: 80 de autoturisme, microbuze şi motociclete furate, descoperite la frontieră în...

IGPF: 80 de autoturisme, microbuze şi motociclete furate, descoperite la frontieră în primele patru luni din acest an

Poliţiştii de frontieră au descoperit, în primele patru luni ale anului, 80 de mijloace de transport aflate în atenţia autorităţilor, fiind semnalate ca suspecte a fi furate – 71 autoturisme, 4 microbuze, 2 camioane, 2 motociclete şi 1 remorcă -, în creştere cu 33% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior (53 autovehicule).

Conform unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), cele mai multe autovehicule au fost descoperite la frontiera cu Ungaria, la Nădlac II (judeţul Arad) şi Petea (judeţul Satu Mare). Cazuri semnificative s-au înregistrat şi la frontiera cu Bulgaria, în Calafat şi Giurgiu, precum şi la graniţa cu Republica Moldova, unde Albiţa (judeţul Vaslui) are cele mai multe astfel de cazuri.

Persoanele implicate au fost atât cetăţeni români, cât şi bulgari, iranieni, libieni, letoni, olandezi, moldoveni, sârbi, turci şi ucraineni.

În toate situaţiile, conform legislaţiei, pe numele celor implicaţi au fost întocmite dosare penale, iar autovehiculele în cauză au fost indisponibilizate la sediile structurilor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră, până la finalizarea cauzei, arată IGPF.

În urma analizei din acest an, s-a constatat că principalele ţări de unde proveneau autovehicule aflate în atenţia autorităţilor care au fost depistate frontierele României sunt Germania, Italia, România, Belgia, Ucraina, Bulgaria şi Marea Britanie, cele mai multe maşini depistate fiind din categoria autoturismelor de lux şi de mijloc.

În majoritatea cazurilor, cei care se aflau la volanul maşinilor respective au declarat, pe timpul verificărilor, că nu ştiau că autoturismele se află în atenţia autorităţilor ca fiind furate, ei fiind doar ‘cumpărători de bună credinţă’. Totodată, parte dintre aceştia au motivat că au primit o sumă de bani pentru a transporta maşina în România şi nu cunoşteau că aceasta se află în atenţia autorităţilor.

Pentru identificarea şi indisponibilizarea autoturismelor reclamate ca fiind furate în străinătate, sub supravegherea directă a unităţilor de parchet competente, poliţiştii de frontieră au colaborat cu structurile similare din statele membre UE, realizând un schimb operativ de date şi informaţii, prin intermediul Punctelor şi Centrelor de Contact de la frontieră.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks