Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) informează că sâmbătă au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 132.967 de persoane, dintre care 13.227 de cetăţeni ucraineni.
Potrivit IGPF, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 240.400 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 62.700 de mijloace de transport.
Începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în România 6.233.478 cetăţeni ucraineni.
În zonele de competenţă – punctele de trecere şi ‘frontiera verde’ – poliţiştii de frontieră au constatat, în ultimele 24 de ore, 84 de fapte ilegale (47 infracţiuni şi 37 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, valoarea amenzilor contravenţionale aplicate ridicându-se la aproximativ 17.400 lei. De asemenea, au fost ridicate bunuri în vederea confiscării, în valoare de peste 1.550.000 lei.
Tot sâmbătă, nu s-a permis intrarea în ţară a 18 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi s-a permis ieşirea a 16 cetăţeni români din diferite motive legale.