Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că duminică au intrat în România, prin punctele de frontieră din toată ţara, 200.534 de persoane, dintre care 9.229 de cetăţeni ucraineni.
Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 284.500 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 75.800 de mijloace de transport.
Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţara noastră 3.097.214 de cetăţeni ucraineni.
În zonele de competenţă – punctele de trecere şi ‘frontiera verde’ – poliţiştii de frontieră au constatat 31 de fapte ilegale (16 infracţiuni şi 15 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 9.000 de lei.
Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de aproximativ 200.000 lei.
Duminică nu s-a permis intrarea în ţară a 27 de cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi nu s-a permis ieşirea a 30 cetăţeni români din diferite motive legale.