Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că joi au intrat în România, prin punctele de frontieră din toată ţara, 63.696 de persoane, dintre care 7.094 de cetăţeni ucraineni, în scădere cu circa 5% faţă de ziua precedentă.
Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 142.300 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 44.600 de mijloace de transport.
Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţara noastră 2.906.025 de cetăţeni ucraineni.
În zonele de competenţă – punctele de trecere şi ‘frontiera verde’ – poliţiştii de frontieră au constatat 55 de fapte ilegale (25 infracţiuni şi 30 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 14.300 de lei.
Au fost confiscate bunuri în valoare estimată de aproximativ 55.600 lei.
Joi nu s-a permis intrarea în ţară a 15 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi nu s-a permis ieşirea a 20 cetăţeni români din diferite motive legale.