Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPR) informează că miercuri au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 80.842 de persoane, dintre care 8.705 cetăţeni ucraineni.
Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 177.500 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 48.600 de mijloace de transport.
Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în România 4.322.141 de cetăţeni ucraineni.
În zonele de competenţă, punctele de trecere şi ‘frontiera verde’, poliţiştii au constatat 68 de fapte ilegale (46 de infracţiuni şi 22 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 52.100 de lei.
Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de aproximativ 89.600 de lei.
Miercuri nu s-a permis intrarea în ţară a 36 de cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi ieşirea a 21 de cetăţeni români din diferite motive legale.