AcasăStiri generaleIGPF: Aproximativ 82.700 de persoane au intrat duminică în România, dintre care...

IGPF: Aproximativ 82.700 de persoane au intrat duminică în România, dintre care peste 7.000 de ucraineni

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că duminică au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 82.637 de persoane, dintre care 7.035 de cetăţeni ucraineni.

Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 187.300 de persoane, cetăţeni români şi străini şi peste 49.200 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.

Începând cu data de 10 februarie (perioadă pre-conflict), au intrat în România 3.582.562 cetăţeni ucraineni.

În zonele de competenţă – punctele de trecere şi ‘frontiera verde’ – poliţiştii de frontieră au constatat 44 de fapte ilegale (34 infracţiuni şi 10 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 49.500 lei.

Au fost ridicate bunuri în vedere confiscării, în valoare de aproximativ 116.850 lei.

Tot duminică, nu s-a permis intrarea în ţară a 17 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 20 cetăţeni români din diferite motive legale.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks