Peste 9.300 de cetăţeni ucraineni au intrat, vineri, în România, iar în total circa 201.400 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi 59.550 de mijloace de transport au efectuat formalităţile de control, la punctele de frontieră din întreaga ţară.
‘Pe sensul de intrare în România au fost 114.463 de persoane, dintre care 9.319 cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 15.12.2023, ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România 6.871.908 cetăţeni ucraineni’, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, transmis, sâmbătă, AGERPRES.
În zonele de competenţă, punctele de trecere şi ‘frontiera verde’, poliţiştii au constatat 30 de fapte ilegale (14 infracţiuni şi 16 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la 7.250 de lei.
Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de aproximativ 90.550 lei.
Vineri nu s-a permis intrarea în ţară a 26 de cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi ieşirea a 17 cetăţeni români din diferite motive legale.