Aproximativ 131.280 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 41.200 de mijloace de transport au efectuat, marţi, formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări, informează IGPF.
Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, pe sensul de intrare în România au fost 64.271 de persoane, dintre care 7.022 cetăţeni ucraineni.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi ‘frontiera verde’ – poliţiştii de frontieră au constatat, marţi, 63 de fapte ilegale (28 de infracţiuni şi 35 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
Bunurile ridicate în vederea confiscării au fost în valoare de peste 241.600 de lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate s-a ridicat la aproximativ 15.600 de lei.
Marţi nu s-a permis intrarea în ţară a 19 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 17 cetăţeni români din diferite motive legale.