Aproximativ 173.200 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 45.200 de mijloace de transport au efectuat, duminică, formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări, informează IGPF.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, pe sensul de intrare în România au fost 85.580 de persoane, dintre care 7.502 cetăţeni ucraineni.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi ‘frontiera verde’ – poliţiştii de frontieră au constatat, duminică, 96 de fapte ilegale (34 de infracţiuni şi 62 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
Bunurile ridicate în vederea confiscării au fost în valoare de peste 245.500 de lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate s-a ridicat la aproximativ 43.485 lei.
Nu s-a permis intrarea în ţară a 22 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 16 cetăţeni români din diferite motive legale.