Planul pentru dezvoltarea cooperării instituţiilor de frontieră ale României şi Republicii Moldova pentru anul 2023 a fost semnat în cadrul întâlnirii dintre şefii autorităţilor de frontieră din România şi Moldova, la sediul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).
‘În perioada 6-7 martie, la sediul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), a avut loc vizita oficială a unei delegaţii a Poliţiei de Frontieră din Republica Moldova, condusă de domnul comisar şef Rosian Vasiloi. În cadrul întâlnirii s-a avut în vedere implementarea unor proiecte comune în plan operaţional, precum şi continuarea dialogului la nivel instituţional pe fondul noilor provocări instituţionale’, informează un comunicat al IGPF.
Delegaţia Poliţiei de frontieră din Moldova a fost primită de către chestor de poliţie Victor-Ştefan Ivaşcu, inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române.
Agenda activităţii a vizat aspecte concrete privind realizarea controlului coordonat al persoanelor, mijloacelor de transport şi mărfurilor care trec frontiera de stat prin punctul de trecere de la Albiţa, precum şi operaţionalizarea de noi puncte de trecere a frontierei la frontiera comună.
‘Întâlnirea a avut loc în spaţiul care găzduieşte exponate ale Muzeului Poliţiei de Frontieră Române şi a inclus două vizite – una la Centrul Operaţional de Coordonare, unde a avut loc o prezentare a capabilităţilor acestuia, şi una la Unitatea Naţională de Informaţii privind Pasagerii, în vederea familiarizării delegaţiei moldovene cu activitatea desfăşurată la nivelul acestei structuri’, arată sursa citată.