Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că duminică au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 107.830 persoane, dintre care 9.213 cetăţeni ucraineni.
Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 216.800 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 51.800 de mijloace de transport.
Începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict) au intrat în România 6.310.868 cetăţeni ucraineni.
În zonele de competenţă – punctele de trecere şi ‘frontiera verde’ – poliţiştii de frontieră au constatat 69 de fapte ilegale (27 de infracţiuni şi 42 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 24.480 lei.
Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de aproximativ 809.800 lei.
Tot duminică, nu s-a permis intrarea în ţară a 21 de cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 19 cetăţeni români din diferite motive legale.