Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că, duminică, au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 157.250 de persoane, dintre care 7.680 de cetăţeni ucraineni.
Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 239.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 62.500 de mijloace de transport.
Începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict) au intrat în România 6.778.898 de cetăţeni ucraineni.
În zonele de competenţă – punctele de trecere şi ‘frontiera verde’ – poliţiştii de frontieră au constatat 51 de fapte ilegale (25 infracţiuni şi 26 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 18.700 de lei.
Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de aproximativ 63.000 de lei.
Duminică nu s-a permis intrarea în ţară a 22 de cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a zece cetăţeni români din diferite motive legale.