Peste 324.000 de persoane au trecut vineri prin punctele de frontieră ale României.
Potrivit unui comunicat al IGPF, transmis AGERPRES, în cursul zilei de vineri prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 324.800 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 82.800 de mijloace de transport.
Pe sensul de intrare în România au fost 143.400 de persoane, dintre care 13.426 de cetăţeni ucraineni.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în ultimele 24 de ore, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi ‘frontiera verde’ – poliţiştii de frontieră au constatat 58 de fapte ilegale (28 de infracţiuni şi 30 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 19.300 lei.
Bunurile ridicate în vederea confiscării au fost în valoare de aproximativ 53.900 lei.
Vineri, nu s-a permis intrarea în ţară a 12 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 22 de cetăţeni români din diferite motive legale.