AcasăStiri generaleIGPF: Peste 340.000 de persoane au tranzitat frontiera în perioada 24-25 decembrie

IGPF: Peste 340.000 de persoane au tranzitat frontiera în perioada 24-25 decembrie

Aproximativ 341.600 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 83.000 de mijloace de transport au efectuat formalităţile de control – atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire – prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări, în perioada 24-25 decembrie, a informat luni IGPF.

Pe sensul de intrare în România, au fost 203.274 de persoane, dintre care 18.325 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 25.12.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 3.162.216 de cetăţeni ucraineni, se arată într-un comunicat transmis de Poliţia de Frontieră.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare, Poliţia de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi ‘frontiera verde’ – poliţiştii de frontieră au constatat: 58 de fapte ilegale (36 de infracţiuni şi 22 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini; bunuri ridicate în vedere confiscării, în valoare de aproximativ 66.500 lei; valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 20.000 lei; nu s-a permis intrarea în ţară a 29 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 27 de cetăţeni români din diferite motive legale.

Poliţia de Frontieră acţionează în sistem integrat cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date şi informaţii pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks