Peste 6.500 de cetăţeni ucraineni au intrat, luni, în România, iar în total circa 142.300 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi aproximativ 40.300 de mijloace de transport au efectuat formalităţile de control la punctele de frontieră din întreaga ţară.
‘Pe sensul de intrare în România au fost 62.771 de persoane, dintre care 6.530 de cetăţeni ucraineni. Începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict) au intrat în România 7.126.263 de cetăţeni ucraineni’, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, transmis, marţi, AGERPRES.
În zonele de competenţă, punctele de trecere şi ‘frontiera verde’, poliţiştii au constatat 32 de fapte ilegale (22 de infracţiuni şi zece contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 7.850 de lei.
Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de aproximativ 202.460 de lei.
Luni nu s-a permis intrarea în ţară a 18 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi ieşirea a nouă cetăţeni români din diferite motive legale.