AcasăStiri generaleIGPF: Peste 64.000 de persoane au intrat marţi în România, dintre care...

IGPF: Peste 64.000 de persoane au intrat marţi în România, dintre care circa 7.600 de ucraineni

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că marţi au intrat în România, prin punctele de frontieră din toată ţara, 64.445 de persoane, dintre care 7.566 de cetăţeni ucraineni, în creştere cu circa 10% faţă de ziua precedentă.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 134.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu aproape 43.000 de mijloace de transport.

Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţara noastră 2.839.112 de cetăţeni ucraineni.

În zonele de competenţă – punctele de trecere şi ‘frontiera verde’ – poliţiştii de frontieră au constatat 43 de fapte ilegale (23 infracţiuni şi 20 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 10.000 de lei.

Au fost confiscate bunuri în valoare estimată de aproximativ 331.000 lei.

Marţi nu s-a permis intrarea în ţară a 16 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi nu s-a permis ieşirea a nouă cetăţeni români din diferite motive legale.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks