Peste 7.300 de cetăţeni ucraineni au intrat, joi, în România, iar în total circa 158.800 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi aproximativ 51.900 de mijloace de transport au efectuat formalităţile de control, la punctele de frontieră din întreaga ţară.
‘Pe sensul de intrare în România au fost 72.420 de persoane, dintre care 7.317 cetăţeni ucraineni. Începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 24 octombrie, ora 24,00, au intrat în România 6.705.649 de cetăţeni ucraineni’, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, transmis, vineri, AGERPRES.
În zonele de competenţă, punctele de trecere şi ‘frontiera verde’, poliţiştii au constatat 42 de fapte ilegale (29 de infracţiuni şi 13 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la 29.000 de lei.
Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de aproximativ 886.000 lei.
Joi nu s-a permis intrarea în ţară a 26 de cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi ieşirea a 15 cetăţeni români din diferite motive legale.