Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că luni au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 72.237 de persoane, dintre care 8.371 de cetăţeni ucraineni.
Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES, prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 160.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, dintre care 87.700 de persoane pe sensul de ieşire, cu peste 39.600 de mijloace de transport.
Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în România 3.278.502 de cetăţeni ucraineni.
În zonele de competenţă – punctele de trecere şi ‘frontiera verde’ – poliţiştii de frontieră au constatat 43 de fapte ilegale (23 infracţiuni şi 20 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 4.300 de lei.
Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de aproximativ 23.000 lei.
Luni nu s-a permis intrarea în ţară a 32 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi ieşirea a 15 cetăţeni români din diferite motive legale.