Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că duminică au intrat în România, prin punctele de frontieră din toată ţara, 75.016 de persoane, dintre care 7.908 cetăţeni ucraineni, în scădere cu circa 14% faţă de ziua precedentă.
Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 156.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 42.000 de mijloace de transport.
Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţara noastră 2.931.377 de cetăţeni ucraineni.
În zonele de competenţă – punctele de trecere şi ‘frontiera verde’ – poliţiştii de frontieră au constatat 33 de fapte ilegale (16 infracţiuni şi 17 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 7.800 de lei.
Au fost confiscate bunuri în valoare estimată de aproximativ 216.600 lei.
Duminică nu s-a permis intrarea în ţară a 14 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi nu s-a permis ieşirea a 14 cetăţeni români din diferite motive legale.