AcasăStiri generaleIGPF: Peste 8,5 milioane de persoane au tranzitat frontiera ţării în această...

IGPF: Peste 8,5 milioane de persoane au tranzitat frontiera ţării în această lună

Peste 8,5 milioane de persoane au tranzitat frontiera României în luna iulie, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) transmis vineri AGERPRES.

Potrivit IGPF, zilnic, aproximativ 3.800 poliţişti de frontieră desfăşoară, în această perioadă, activităţi de supraveghere şi control la graniţă fiind dispuse măsuri de suplimentare a personalului până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere.

Tot pentru efectuarea unor formalităţi de frontieră cu operativitate, echipe mobile din cadrul structurii centrale se vor deplasa în principalele puncte de trecere pentru a acorda sprijin colegilor aflaţi în teren, arată IGPF.

În contextul caniculei, autorităţile locale au instalat în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II şi PTF Giurgiu puncte de prim ajutor. Voluntari şi paramedici sunt pregătiţi să acorde ajutor de specialitate la sfârşit de săptămână în cele două puncte, în caz de nevoie.

În perioada 1 – 27 iulie, au trecut frontiera aproximativ 8,8 milioane persoane, dintre care circa 4,6 milioane au fost pe sensul de intrare în ţară, precum şi peste 2,1 milioane mijloace de transport.

Cea mai tranzitată a fost frontiera cu Ungaria cu aproximativ 2,8 milioane de persoane, urmată de frontiera cu Bulgaria cu aproximativ 2 milioane de persoane, precum şi frontiera aeriană cu un trafic de peste 1,9 milioane de persoane, pe ambele sensuri de deplasare.

Încă de la începerea vacanţei s-a constatat tendinţa participanţilor la traficul transfrontalier de a utiliza preponderent PTF Nădlac II de la graniţa cu Ungaria şi PTF Giurgiu de la cea cu Bulgaria. IGPF recomandă tranzitarea şi prin celelalte puncte de frontieră existente, astfel încât să se evite apariţia aglomerărilor.

La frontiera româno-ungară sunt deschise 12 puncte de trecere:

– pe raza judeţului Arad: PTF Nădlac, PTF Nădlac II, PTF Turnu, PTF Vărşand;

– pe raza judeţului Bihor: PTF Salonta, PTF Borş, PTF Borş II, PTF Valea lui Mihai şi PTF Săcuieni;

– pe raza judeţului Satu Mare: PTF Urziceni şi PTF Petea;

– pe raza judeţului Timiş: PTF Cenad.

La graniţa cu Ungaria, în zilele de sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 10,00 – 18,00, sunt operaţionale 10 puncte de trecere ocazionale pe raza judeţelor Satu Mare, Bihor şi Arad. Punctele de frontieră sunt destinate traficului de persoane şi autovehicule de până la 3,5 tone şi sunt utilizate preponderent de către cetăţenii români şi maghiari din localităţile de frontieră.

La frontiera cu Bulgaria sunt operaţionale următoarele puncte de trecere în regim internaţional:

– pe raza judeţului Constanţa: PTF Vama Veche, PTF Ostrov, PTF Negru Vodă, PTF Lipniţa şi PTF Dobromir;

– pe raza judeţului Călăraşi: PTF Călăraşi;

– pe raza judeţului Giurgiu: PTF Giurgiuş

– pe raza judeţului Teleorman: PTF Turnu Măgurele, PTF Zimnicea;

– pe raza judeţului Dolj: PTF Calafat.

Pentru scurtarea timpului de control şi implicit la fluidizarea traficului IGPF recomandă pregătirea din timp a documentelor de călătorie pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cu celeritate; verificarea şi pregătirea documentelor necesare minorilor la ieşirea din ţară; verificarea condiţiilor de călătorie; consultarea aplicaţiei Trafic On-line de pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro, care prezintă o estimare a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks