AcasăStiri generaleIGPF: Peste 86.000 de persoane au intrat luni în România, dintre care...

IGPF: Peste 86.000 de persoane au intrat luni în România, dintre care aproximativ 9.000 au fost ucraineni

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPR) informează că luni au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 86.112 persoane, dintre care 9.213 de cetăţeni ucraineni.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, transmis marţi AGERPRES, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict) şi până luni, la ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România 6.253.939 de cetăţeni ucraineni.

Prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 205.400 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 47.500 de mijloace de transport.

În zonele de competenţă, punctele de trecere şi ‘frontiera verde’, poliţiştii au constatat 59 de fapte ilegale (31 de infracţiuni şi 28 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la suma de 23.400 de lei.

Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de aproximativ 235.800 de lei.

Luni nu s-a permis intrarea în ţară a zece cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi ieşirea a zece cetăţeni români din diferite motive legale.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks