Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că miercuri au intrat în România, prin punctele de frontieră din toată ţara, 90.693 de persoane, dintre care 7.272 de cetăţeni ucraineni, în creştere cu circa 11% faţă de ziua precedentă.
Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 176.400 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 52.000 de mijloace de transport.
Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţara noastră 2.679.856 de cetăţeni ucraineni.
În zonele de competenţă – punctele de trecere şi ‘frontiera verde’ – poliţiştii de frontieră au constatat 49 de fapte ilegale (23 infracţiuni şi 26 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 16.000 de lei.
Miercuri nu s-a permis intrarea în ţară a 37 de cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi nu s-a permis ieşirea a 18 cetăţeni români din diferite motive legale.