Poliţiştii au constatat, luni, 32 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, dintre care 22 de conducere sub influenţa alcoolului şi 10 de conducere sub influenţa drogurilor, în cadrul acţiunii Blocada, organizată din dispoziţia conducerii MAI, pentru prevenirea şi combaterea unor situaţii de risc şi menţinerea unui climat optim de ordine şi siguranţă publică.
‘La nivel naţional, 3.743 de poliţişti şi jandarmi au acţionat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violenţă, prevenirea traficului şi consumului de droguri, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră’, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, marţi, AGERPRES.
Au fost organizate 394 de filtre în cadrul activităţilor desfăşurate, fiind verificate 5.906 autovehicule şi legitimate 9.438 de persoane.
‘Acţiunile pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi creşterea siguranţei în trafic au continuat, fiind efectuate 4.024 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest şi 157 cu aparatele din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflaţi sub influenţa substanţelor psihoactive’, arată sursa citată.
Au fost reţinute 172 de permise de conducere, dintre care 27 pentru alcool şi 26 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 129 de certificate de înmatriculare.