Poliţiştii din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, împreună cu procurorii DIICOT, au efectuat, în perioada 8-21 decembrie, 35 de acţiuni operative, pentru destructurarea grupurilor infracţionale specializate în trafic de persoane şi de migranţi, criminalitate informatică, trafic şi consum ilicit de droguri.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, duminică, AGERPRES, în cadrul acestor acţiuni operative, au fost efectuate 185 de percheziţii domiciliare, fiind derulate activităţi investigative pentru probarea activităţii infracţionale a peste 94 de persoane.
În cadrul dosarelor penale instrumentate, au fost emise 61 de ordonanţe de reţinere, 35 de mandate de arestare preventivă şi un mandat de arestare la domiciliu.
De asemenea, faţă de 18 persoane a fost luată măsura controlului judiciar.
În urma activităţilor, au fost descoperite şi ridicate aproximativ 15 kilograme de canabis, 3,7 kilograme de alte droguri, 43 de grame şi 13 doze de cocaină, 4 plante de canabis, 9.440 de diverse comprimate, 6 grindere, 17 cântare, 9.010.000 de ţigarete şi 900 de litri de alcool.
De asemenea, au fost indisponibilizate un autoturism, 155 de telefoane mobile, 27 de laptopuri, 38 de cartele SIM, 113 medii de stocare, trei arme neletale, o armă letală, 116 bucăţi muniţie, 1.819.485 de lei, 83.230 de euro, 4.280 de lire sterline şi 4.000 de alte monede (exprimate în lei). AGERPRES / (AS – autor: Petronius Craiu, editor: Marius Frăţilă)