Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Române au efectuat, în ultimele două săptămâni, 62 de percheziţii domiciliare în dosare care vizează infracţiuni economice, prejudiciul stabilit depăşind suma de 11 milioane de lei.
‘În perioada 8 – 21 septembrie 2023, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au pus în aplicare 62 de mandate de percheziţie domiciliară, în dosare penale ce vizează infracţiuni economice. (…) Pentru recuperarea prejudiciului cauzat, au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de 11.655.948 de lei’, transmite, sâmbătă, IGPR.
De asemenea, faţă de 23 de persoane au fost dispuse măsuri preventive, fiind desfăşurate 10 acţiuni de amploare.
Totodată, au fost ridicate, în vederea confiscării, 680.780 de ţigarete, 128 de litri de alcool, 66 de metri cubi de material lemnos, 1.426.535 de lei, 675 de euro, alte monede cu o valoare totală echivalentă a 145.420 de lei, precum şi alte bunuri în valoare de 41.856.656 de lei.
IGPR precizează că poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Satu Mare au depistat în flagrant delict două persoane în timp ce ar fi transportat cu un autoturism 100.000 de ţigarete.
În acest dosar au fost efectuate 10 percheziţii domiciliare, fiind percheziţionat şi un autoturism, iar în urma activităţilor, au fost descoperite şi ridicate 145.590 de ţigarete, fiind indisponibilizate şi 10 kilograme de tutun vrac.
Două persoane au fost arestate preventiv în acest caz.
Valoarea prejudiciului cauzat a fost estimată la 187.530 de lei.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, Biroului de Ordine Publică şi Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare.