Poliţia Română a continuat, în perioada 17 – 23 noiembrie, acţiunile pe linia siguranţei şcolare în unităţile de învăţământ preuniversitar, informează un comunicat al IGPR, care precizează că acţiunile în sistem integrat vor continua pe tot parcursul anului şcolar.
‘În perioada 17 – 23 noiembrie 2023, pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi cadrelor didactice, la nivelul structurilor Poliţiei Române, peste 9.000 de poliţişti au acţionat în dispozitivele de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, prin includerea unităţilor de învăţământ preuniversitar în itinerariile de patrulare, în special pe timpul venirii şi plecării, la şi de la cursuri, a elevilor’, afirmă IGPR.
Potrivit comunicatului, au fost angrenaţi 6.591 de poliţişti în activităţi de menţinere a ordinii şi siguranţei publice în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar.
Totodată, pentru fluidizarea traficului rutier, în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, au acţionat 1.366 de poliţişti.
În aceeaşi perioadă, s-a asigurat intervenţia la 92 de evenimente sesizate în incinta sau zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, dintre care 36 au fost sesizate de cetăţeni prin 112.
De asemenea, au fost organizate 144 de acţiuni pe linia siguranţei în şcoli, fiind derulate 2.276 de activităţi de prevenire şi de informare, în cadrul a 1.293 de unităţi de învăţământ preuniversitar, la care au participat 58.537 beneficiari.
‘Dintre acestea, având ca scop creşterea gradului de conştientizare a efectelor negative ale fenomenului de tip bullying şi a celui de violenţă şcolară, la 800 de ore de curs la care au fost abordate tematici pentru prevenirea infracţiunilor comise cu violenţă. Totodată, pentru conştientizarea riscurilor, vulnerabilităţilor şi consecinţelor în ceea ce priveşte consumul şi traficul ilicit de droguri/substanţe interzise, au fost derulate 427 de activităţi, precum şi 703 activităţi pentru instruirea personalului de pază cu privire la modul de intervenţie în diferite situaţii’, se mai arată în comunicat.
De asemenea, au fost controlate 1.132 de unităţi de învăţământ preuniversitar pentru verificarea modului de asigurare cu pază, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 301/2012 privind normele metodologice de aplicare ale Legii nr. 333/2003 pentru paza bunurilor, valorilor, obiectelor şi protecţia persoanelor.
În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale, fiind adresate 24 de informări şi solicitări autorităţilor şi instituţiilor publice cu atribuţii specifice privind siguranţa în unităţile de învăţământ.
În cadrul planului, au participat 724 de poliţişti la întâlnirile Grupului de acţiune constituit la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru facilitarea comunicării în vederea adaptării măsurilor necesare pentru creşterea gradului de siguranţă în mediul şcolar.
Totodată, au fost efectuate verificări ale unităţilor de alimentaţie publică situate în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, în urma cărora au fost adresate 103 informări către instituţiile cu atribuţii specifice pentru remedierea neregulilor constatate.
‘Au fost organizate şi desfăşurate 495 de activităţi pentru verificarea respectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice de către pietoni şi conducătorii autovehiculelor în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi pentru verificarea conducătorilor auto care asigură transportul şcolar. În cadrul activităţilor derulate, au fost verificaţi 2.354 de conducători auto, dintre care 489 care asigură transportul şcolar, fiind aplicate 415 sancţiuni contravenţionale’, susţine aceeaşi sursă.
De asemenea, au fost continuate activităţile preventive pentru elevi, dar şi pentru informarea cadrelor didactice şi a părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevilor, prin intermediul Campaniei de prevenire a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar, pe perioada septembrie-decembrie 2023, aferentă modulelor 1 şi 2 ale anului şcolar 2023-2024.