O alertă cu bombă a fost semnalată, vineri dimineaţa, prin 112, la bordul unui avion care urma să decoleze de pe aeroportul Henri Coandă Bucureşti, informează Poliţia Română.
‘În această dimineaţă, în jurul orei 6,00, Secţia Regională de Poliţie Transporturi Bucureşti – Serviciul Poliţie Transporturi Aeriene a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că un avion care urma să decoleze de pe aeroportul Henri Coandă Bucureşti va exploda’, arată sursa citată.
S-a instituit o celulă de criză formată din specialişti din cadrul Serviciului Român de Informaţii şi poliţiştii de la Transporturi Aeriene şi Frontieră.
Toţi pasagerii din aeronavă sunt debarcaţi şi verificaţi, precum şi bagajele acestora, de către o echipă pirotehnică din cadrul Serviciului Român de Informaţii.