Poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi echipaje canine au efectuat în această săptămână verificări în 505 staţii de cale ferată şi 827 de trenuri de călători, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Potrivit unui comunicat transmis duminică de IGPR, poliţiştii din cadrul Secţiilor Regionale de Poliţie Transporturi şi Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime au derulat în perioada 28-30 iunie acţiunea Rail Action Day – Active Shield, organizată la nivel european, sub egida RAILPOL.
Au fost legitimate 2.473 de persoane, controlate 96 de bagaje, au fost efectuate verificări la 10 case de bagaje şi la 7 dulapuri prevăzute cu cheie pentru depunerea bagajelor.
Totodată, au fost depistaţi 5 minori lipsiţi de supraveghere, 2 urmăriţi şi 157 de migranţi.
De asemenea, poliţiştii au constatat 4 infracţiuni şi au aplicat 404 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 108.980 de lei.