AcasăStiri generaleIGPR: Grupare de aproape 100 de persoane specializată în contrabandă cu ţigări,...

IGPR: Grupare de aproape 100 de persoane specializată în contrabandă cu ţigări, destructurată

Poliţia Română, împreună cu DIICOT, a efectuat 157 de percheziţii în municipiul Arad şi în alte 8 judeţe, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, format din circa 100 de persoane, specializat în contrabandă cu ţigarete şi spălare de bani.

‘În cursul anului 2017, în municipiul Arad a fost constituit un grup infracţional organizat, format din aproximativ 100 de persoane, cu componentă transfrontalieră, care, profitând de diferenţa semnificativă a preţului de piaţă a ţigaretelor provenite din Ucraina, Republica Moldova şi Serbia, faţă de preţul celor din spaţiul Uniunii Europene, ar fi achiziţionat cantităţi importante de ţigarete, pe care le-ar fi introdus în ţară, prin sustragere de la controlul vamal şi comercializarea lor în România şi alte ţări vest-europene, aducând astfel prejudicii bugetului consolidat al statului şi obţinând sume impresionante de bani’, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, marţi, AGERPRES.

Ţigările achiziţionate din Ucraina, Republica Moldova şi Serbia ar fi fost încărcate în autotrenuri aparţinând unor societăţi de transport, controlate de segmentul extern al grupării – cetăţeni sârbi, ucraineni, moldoveni, fiind disimulate în alte categorii de mărfuri sau în autotrenuri declarate goale la intrarea în România. După introducerea acestora în ţară, erau transportate către depozite intermediare, unde erau descărcate de către membrii grupării.

‘O parte din marfă se comercializa pe teritoriul României, iar o altă parte era disimulată în alte categorii de mărfuri (în principal piese şi subansamble auto) şi, ulterior, era transportată şi comercializată în Marea Britanie, Germania, Franţa sau Italia, autorităţile engleze reuşind să captureze, până în prezent, ţigarete pentru care valoarea totală a taxelor neachitate a fost calculată la aproximativ 10 milioane de lire sterline’, arată sursa citată.

La sediul DIICOT – Structura Centrală şi la sediul IPJ Arad, vor fi conduse, în vederea audierii, 90 de persoane.

‘Documentarea activităţii infracţionale a fost realizată în colaborare cu autorităţile judiciare din Marea Britanie (HMRC), din Ungaria (NTCA), Franţa şi Germania, precum şi cu sprijinul Direcţiei Generale a Vămilor – Direcţia Supraveghere şi Control Vamal şi al Direcţiei Regionale a Vămilor Timişoara’, precizează IGPR.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale, Biroul Operaţiuni Speciale Cluj, Biroul Operaţiuni Speciale Timişoara şi Biroul Operaţiuni Speciale Oradea.

De asemenea, la percheziţii sunt angrenate efective ale Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi poliţişti ai brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Bucureşti, Ploieşti, Piteşti, Craiova, Braşov, Alba Iulia, Oradea, Cluj-Napoca şi ai serviciilor de combatere a criminalităţii organizate Gorj şi Caraş-Severin.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks