Numărul faptelor de natură judiciară constatate pe litoralul Mării Negre în acest sezon estival, în timpul acţiunilor permanente ale poliţiştilor realizate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, a scăzut cu 12,5% faţă de cel din vara trecută, se arată într-un comunicat transmis miercuri de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
În perioada 1 iulie – 6 septembrie, poliţiştii au aplanat 534 de stări conflictuale, au soluţionat 308 reclamaţii, petiţii şi scrisori ale cetăţenilor, au efectuat controale la peste 420 de locuri de cazare pentru turişti şi au intervenit la 4.367 de apeluri directe şi prin serviciul 112.
‘Pentru combaterea faptelor cu violenţă, poliţiştii au efectuat 76 de acţiuni, fiind constatate 501 infracţiuni şi aplicate 2.647 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 920.000 de lei. Pe linia sistemelor de pază, au fost organizate 17 acţiuni, fiind aplicate 52 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 169.100 de lei’, se arată în comunicatul IGPR.
De asemenea, pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 6.837 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 3 milioane de lei, dintre care 2.516 sancţiuni pentru nerespectarea limitei de viteză.
‘În urma acţiunilor din teren şi a activităţilor preventive şi de informare, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2020, au fost înregistrate cu 12,5% mai puţine infracţiuni judiciare (furturi din auto, furturi din spaţii de cazare, din societăţi comerciale, furturi din buzunare, genţi, loviri, fapte de distrugere, tâlhărie, vătămare corporală şi înşelăciuni)’, precizează IGPR.
Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au acţionat împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa şi au verificat 296 de societăţi comerciale, în timpul controalelor fiind constatate 35 de infracţiuni şi aplicate 160 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 528.500 de lei.
La acţiunile de pe litoral au mai participat 200 de poliţişti detaşaţi din teritoriu, suplimentar faţă de dispozitivul curent.