AcasăStiri generaleIGPR: Patru reţineri într-un dosar privind colectarea şi reciclarea fictivă a 38...

IGPR: Patru reţineri într-un dosar privind colectarea şi reciclarea fictivă a 38 de milioane de kilograme de deşeuri de ambalaje

Patru persoane au fost reţinute în urma percheziţiilor din Capitală şi din alte şase judeţe la persoane şi firme bănuite că ar fi consemnat în fals că ar fi realizat activităţi de colectare şi reciclare a peste 38 de milioane de kilograme de deşeuri de ambalaje.

Potrivit unui comunicat al IGPR, transmis, marţi, AGERPRES, în urma celor 24 de percheziţii domiciliare efectuate luni în Bucureşti şi în judeţele Călăraşi, Dolj, Ilfov, Olt, Prahova şi Timiş, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi spălare a banilor, poliţiştii din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice au reţinut patru persoane, pentru 24 de ore.

De asemenea, arată sursa citată, în vederea recuperării prejudiciului estimat, în cauză s-au instituit măsuri asigurătorii cu privire la bunurile imobile şi mobile aparţinând persoanelor bănuite, de aproximativ 800.000 de euro. Au fost aplicate sechestre asupra sumelor de bani aflate în conturile bancare ale acestora şi asupra sumelor de bani identificate, în numerar, în locaţiile percheziţionate, respectiv: 359.575 de euro, 941.265 de lei şi 8.206 USD.

Pentru întregirea probatoriului se efectuează în continuare activităţi procedurale cu persoanele bănuite, precum şi cu persoanele care au calitate de martor şi se analizează înscrisurile şi bunurile ridicate în urma efectuării percheziţiilor domiciliare.

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, au efectuat, luni, 24 de percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi în judeţele Călăraşi, Dolj, Ilfov, Olt, Prahova şi Timiş şi au efectuat activităţi de ridicare de înscrisuri de la 15 societăţi comerciale şi instituţii publice, într-un dosar penal de evaziune fiscală, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi spălare a banilor de către persoane implicate în operaţiuni fictive de reciclare a deşeurilor de ambalaje, cu impact negativ atât asupra mediului înconjurător, cât şi asupra bugetului de stat, respectiv Fondului pentru mediu.

‘Din cercetări a reieşit că, în perioada 2019 – 2020, prin intermediul unor societăţi comerciale coordonate direct sau prin interpuşi, patru persoane ar fi furnizat unor organizaţii care implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului documente justificative în care ar fi consemnat în fals că ar fi realizat activităţi de colectare şi reciclare a peste 38 de milioane de kilograme de deşeuri de ambalaje (PET, sticlă, carton), prejudiciul estimat fiind de 24.707.941 de lei’, preciza IGPR.

Conform poliţiştilor, în scopul creării aparenţei cu privire la desfăşurarea activităţii de colectare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje prin intermediul societăţilor comerciale coordonate de cele patru persoane bănuite, ar fi fost înregistrate în evidenţa contabilă a altor două firme achiziţii fictive pentru 12.951.000 kg de sort agregat de sticlă, ce ar fi rezultat în urma prelucrării deşeurilor de ambalaje din sticlă, valoarea acestor cheltuieli fictive influenţând cuantumul obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks