Poliţişti de investigare a criminalităţii economice din cadrul IPJ Mehedinţi, cu sprijinul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, efectuează miercuri şapte percheziţii domiciliare, în judeţele Mehedinţi, Caraş-Severin şi Timiş, la persoane bănuite de evaziune fiscală şi delapidare, informează IGPR.
Conform unui comunicat de presă, vor fi puse în aplicare patru mandate de aducere.
Din cercetări a reieşit că, în perioada octombrie 2016 – septembrie 2019, doi bărbaţi, reprezentanţi ai unei asociaţii nonprofit, ar fi retras şi şi-ar fi însuşit 1.256.996 de lei, bani pe care i-ar fi avut în administrare şi care aparţineau asociaţiei.
Totodată, împreună cu alţi doi bărbaţi, administratori ai unei societăţi comerciale, ar fi omis să înregistreze în documentele de evidenţă contabilă ale societăţii respective venituri de 3.990.450 de lei, care ar fi fost realizate din prestări servicii.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de 1.168.153 de lei.
Până în prezent, au fost ridicate documente contabile şi alte înscrisuri, în vederea continuării cercetărilor şi documentării întregii activităţi infracţionale.
La activităţi participă şi poliţişti ai serviciilor de investigare a criminalităţii economice din Timiş şi Caraş-Severin.