AcasăStiri generaleIGPR: Peste 300 de sancţiuni aplicate în urma controalelor în trenuri şi...

IGPR: Peste 300 de sancţiuni aplicate în urma controalelor în trenuri şi staţii de cale ferată

Poliţiştii de la transporturi au aplicat, în ultimele două zile, 309 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 45.425 de lei şi au constatat patru infracţiuni, în cadrul acţiunii ‘Rail Action Day – Active Shield’, organizată la nivel european, sub egida RAILPOL, prin care au urmărit siguranţa călătoriilor cu trenul şi a transporturilor feroviare. Poliţiştii au efectuat verificări în 333 de staţii de cale ferată şi 465 de trenuri de călători. De asemenea, au legitimat 1.428 de persoane şi au controlat 89 de bagaje, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis miercuri AGERPRES. Pe parcursul activităţilor, au fost aplicate 309 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 45.425 de lei, fiind constatate şi patru infracţiuni: două de furt, însuşirea unui bun găsit şi deţinere de substanţe interzise. O persoană a fost reţinută. Poliţia Română, prin Direcţia de Poliţie Transporturi, a fost afiliată, în anul 2007, la organizaţia profesională RAILPOL.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks