Poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat,săptămâna trecută, 613 persoane, 47 de autovehicule şi 37 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.
‘În perioada 14 – 20 aprilie 2023, (…) au fost localizate, pe teritoriul ţării noastre, 419 persoane care fac obiectul unor semnalări în SIS, în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române. Poliţiştii români au pus în aplicare 10 mandate europene de arestare, fiind depistate 87 de persoane semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, 199 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi cinci persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen’, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române, într-un comunicat remis duminică AGERPRES.
În această perioadă, pe teritoriul ţării noastre, au fost ridicate 26 de documente, au fost găsite 43 de autovehicule şi patru plăcuţe de înmatriculare care erau căutate de partenerii din spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.
‘Totodată, 194 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor. (…) Dintre acestea, 20 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 14 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, alte 24 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 12 erau semnalate dispărute de autorităţile române’, a precizat IGPR.
Partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor patru autovehicule şi 11 documente căutate de autorităţile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.