Poliţiştii au emis peste 7.000 de ordine de protecţie provizorii, în primele 10 luni ale acestui an, aproape jumătate dintre acestea fiind transformate în ordine de protecţie de instanţele de judecată. Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), faptele de violenţă în familie se menţin aproximativ la acelaşi nivel ca în anul 2019. ‘În perioada ianuarie – octombrie 2020, la nivel naţional, au fost emise 7.112 ordine de protecţie provizorii, cu 8,2% mai multe faţă de primele 10 luni ale anului trecut. Din totalul acestora, 7.016 au fost emise la solicitarea victimelor, 60 la solicitarea altor persoane, cinci la solicitarea ONG-urilor şi 31 la solicitarea altor instituţii abilitate în acest sens’, arată sursa citată. De asemenea, au fost sesizate 402 infracţiuni de nerespectare a ordinului de protecţie provizoriu, în scădere cu 18,2%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. ‘Totodată, în primele 10 luni ale acestui an, au fost emise, de instanţele judecătoreşti, 6.957 de ordine de protecţie, cu 5,5% mai multe decât în perioada similară din anul 2019, 3.312 dintre acestea fiind provenite din ordine de protecţie provizorii emise de poliţişti’, precizează IGPR. Cea mai mare pondere în cadrul infracţiunilor de violenţă în familie, în primele 10 luni ale anului, o au cele de ‘lovirea sau alte violenţe’ – 61,6% , urmate de ‘abandonul de familie’ – 13,8% şi ‘ameninţarea’ – 9,2%. Din punct de vedere al locului comiterii, cele mai multe infracţiuni de violenţă în familie (aproximativ 80% din total) au fost comise la domiciliul subiecţilor. În această perioadă, se constată o reducere a implicării minorilor în fapte de violenţă domestică, atât în calitate de victime – cu 18% mai scăzut, dar mai ales în calitate de autori – cu 30% mai puţin. La nivel naţional, numărul faptelor penale de violenţă domestică sesizate în primele 10 luni ale acestui an se menţine aproximativ la acelaşi nivel cu numărul infracţiunilor sesizate în perioada ianuarie – octombrie 2019. Poliţiştii emit ordine de protecţie provizorii, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc.