Poliţia Română precizează marţi că va sprijini toate activităţile de verificare derulate de instituţiile cu atribuţii în domeniu, în cazul contractelor privind achiziţionarea de echipamente pentru dotarea poliţiştilor.
‘Pentru aflarea adevărului şi clarificarea cât mai rapidă a situaţiei de fapt, ca de fiecare dată, instituţia pune la dispoziţia celorlalte autorităţi documentele necesare’, subliniază IGPR.
Procurorii DNA efectuează, marţi dimineaţa, percheziţii la sediul IGPR, în legătură cu modul în care au fost încheiate contracte privind achiziţionarea de echipamente pentru dotarea poliţiştilor, respectiv căşti de protecţie şi bastoane cu electroşocuri, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
‘Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în anul 2020, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziţie publică privind achiziţionarea unor echipamente pentru dotarea Poliţiei naţionale. În cursul zilei de 4 aprilie 2023, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii domiciliare în două locaţii situate în municipiul Bucureşti, din care una reprezintă sediul unei instituţii publice’, a anunţat DNA, într-un comunicat de presă.
Conform surselor citate, ar fi vorba despre un contract semnat în luna mai 2020 pentru achiziţia la preţuri supraevaluate a 4.000 bastoane cu electroşocuri, în valoare de 509.320 lei cu TVA, 4.000 de căşti de protecţie cu vizor, în valoare de 582.624 lei cu TVA, dar şi a 400 complete de blocare trecere auto, în valoare de 259.086 lei cu TVA.