Poliţiştii au intervenit, la nivel naţional, în ultimele 24 de ore, la peste 2.500 de solicitări ale cetăţenilor, fiind sesizate peste 800 de infracţiuni.
‘La data de 23 mai, poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 271 de acţiuni, şi au intervenit la 2.537 de evenimente, dintre care 2.067 au fost sesizate de cetăţeni prin 112’, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, miercuri, AGERPRES.
De asemenea, au fost depistate 21 de persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.
În urma activităţilor, au fost sesizate 849 de infracţiuni, în cauzele instrumentate fiind dispuse 56 de măsuri preventive.
Pentru alte nereguli constatate, poliţiştii au aplicat 9.806 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.700.006 lei.
‘Poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 101 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 769 de permise de conducere, dintre care 318 pentru viteză, 35 pentru alcool şi patru pentru droguri’, arată sursa citată.
Totodată, au fost retrase 275 de certificate de înmatriculare.