Poliţiştii au intervenit la peste 16.500 de evenimente în minivacanţa de Crăciun, dintre care 14.445 au fost sesizate prin 112.
În perioada 22 – 26 decembrie, au fost sesizate peste 4.500 de infracţiuni, dintre care 2.229 contra persoanei, 1.192 contra patrimoniului şi 621 de infracţiuni la regimul siguranţei rutiere, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, miercuri, AGERPRES.
Au fost prinse în flagrant delict 737 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, fiind depistate 75 de persoane urmărite, dintre care 69 la nivel naţional şi şase la nivel internaţional.
Poliţiştii au aplicat 23.895 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 9.300.000 de lei.
‘Ca măsuri complementare, au fost reţinute 2.081 de permise de conducere, dintre care 57 ca urmare a consumului de droguri sau alte substanţe interzise şi retrase 1.020 de certificate de înmatriculare’, arată sursa citată.
În această perioadă, zilnic, poliţiştii rutieri au acţionat pe drumurile naţionale pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave.
De asemenea, au fost monitorizate, în special, traseele de deplasare dinspre staţiunile turistice către Capitală şi celelalte aglomerări urbane, autostrăzile A1 şi A3 şi sectoarele dinspre punctele de trecere a frontierei.
‘În urma acţiunilor din teren, în perioada Crăciunului, faţă de anul trecut, numărul accidentelor rutiere a scăzut cu aproximativ 55%, al persoanelor decedate în accidente rutiere cu 53%, iar al persoanelor rănite grav cu 58%. De asemenea, numărul infracţiunilor grave, comise cu violenţă, a scăzut faţă de anul precedent cu 20%, aceste sărbători fiind cele mai liniştite din ultimii ani’, precizează IGPR.
Celor care încă se află în vacanţă, IGPR le recomandă să nu uite de siguranţa personală, pentru ca această perioadă să nu se încheie în mod nefericit, să respecte regulile de circulaţie şi să îşi ia măsuri de protecţie a bunurilor personale. ‘Respectarea indicaţiilor poliţiştilor şi celorlalţi reprezentanţi ai autorităţilor nu este opţională şi contribuie la siguranţa tuturor’, transmit poliţiştii.
Celor care în aceste zile revin acasă, Poliţia le recomandă să conducă prudent, cu viteză adaptată condiţiilor meteo-rutiere şi să ia periodic pauze de la condus.