Poliţia Română, prin Institutul Naţional de Criminalistică, derulează, timp de 18 luni, proiectul ‘Consolidarea capacităţii structurilor criminalistice de la nivelul Poliţiei Române în scopul asigurării probatoriului judiciar necesar în lupta împotriva infracţiunilor economico-financiare la frontiera externă UE’. ‘Principalele activităţi ale proiectului constau în achiziţionarea de echipamente cu specific criminalistic (complete de fixare, relevare şi colectare a probelor identificate la faţa locului, sistem de analiză spectrală comparativă a documentelor, dispozitive optice de examinare mobilă a documentelor, sisteme informatice pentru efectuarea de examinări în domeniile grafică şi tehnica documentelor, precum şi a unui spectometru) şi soluţii pentru examinarea fişierelor audio’, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, marţi, AGERPRES. Obiectivul general este reprezentat de consolidarea capacităţii structurilor criminalistice ale Poliţiei Române de colectare, examinare şi furnizare a probatoriului judiciar, prin metode ştiinţifice, în scopul combaterii infracţiunilor ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene. Proiectul promovează şi schimbul de experienţă şi bune practici între autorităţi relevante de aplicare a legii din plan naţional şi internaţional (din state membre UE şi/sau non-UE), prin organizarea unei conferinţe internaţionale în domeniul de referinţă. Proiectul are un buget de 676.294 de euro, din care 541.035,20 de euro reprezintă finanţarea Uniunii Europene, iar 135.258,80 de euro – co-finanţarea naţională.