AcasăStiri generaleIGSU: Peste 4.200 de situaţii de urgenţă în weekend; peste 80% pentru...

IGSU: Peste 4.200 de situaţii de urgenţă în weekend; peste 80% pentru acordarea primului ajutor

Un număr de 4.282 de situaţii de urgenţă au fost înregistrate în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, peste 80% dintre intervenţiile pompierilor fiind pentru acordarea primului ajutor, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), maior Adrian Marin.

‘În weekend-ul prilejuit de Sărbătoarea Rusaliilor Ortodoxe, peste 4.000 de pompieri au asigurat, zilnic, misiunile de protecţie a populaţiei, la nivel naţional. Astfel, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică s-au înregistrat 4.282 de situaţii de urgenţă. Mare parte din misiunile gestionate de pompieri a constat în cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat, peste 80 % din numărul total de intervenţii, ceea ce înseamnă aproximativ 3.500 de astfel de situaţii. De asemenea, colegii noştri au intervenit pentru stingerea a 128 de incendii, în 11 cazuri pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere, precum şi în alte 569 de misiuni de protejare a comunităţilor’, a spus reprezentantul IGSU.

El a precizat că, în această perioadă, 3.555 de persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, iar alte 22 au fost salvate din incendii sau alte situaţii deosebite.

Totodată, pompierii au intervenit în 14 localităţi din 13 judeţe pentru înlăturarea efectelor negative generate de vremea rea, în contextul fenomenelor hidrometeorologice din ultimele 24 de ore.

Pompierii au acţionat pentru pentru evacuarea apei din 19 case, 2 subsoluri, 68 curţi, 1 anexă gospodărească şi de pe 8 străzi, precum şi pentru degajarea a 15 copaci şi 1 stâlp de electricitate căzuţi pe carosabil, a mai precizat Adrian Marin.

El a menţionat că numărul intervenţiilor la care au participat efectivele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă a fost în creştere faţă de perioada similară a anului trecut, fiind 4.282 intervenţii în intervalul 10-12 iunie 2022, faţă de 4.078 intervenţii în perioada similară a anului trecut.

De asemenea, pompierii au derulat controale la unităţi de turism şi de agrement, cu prioritate la cele la care s-a înregistrat un număr mare de turişti sau la care au fost constatate, pe timpul verificărilor anterioare, deficienţe privind securitatea la incendiu, fiind avute în vedere şi construcţiile sau amenajările destinate pentru organizări de concerte, festivaluri sau spectacole, târguri tematice, campinguri, tabere şcolare sau alte spaţii cu caracter sezonier.

Purtătorul de cuvânt al IGSU a mai precizat că, în ultima săptămână, pompierii au efectuat 910 controale de prevenire la nivel naţional, iar fiind aplicate pentru nereguli 3.949 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 480 de amenzi, în cuantum de peste 920.000 lei.

El a atenţionat că începând de duminică de la ora 12,00 şi până la ora 22,00 este în vigoare o atenţionare meteorologică cod galben de precipitaţii abundente, frecvente descărcări electrice şi intensificări ale vântului. AGERPRES / (AS – autor: Alina Novăceanu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks