AcasăStiri generaleIGSU: Pompieri militari se pregătesc la Hamburg în domeniul stingerii incendiilor la...

IGSU: Pompieri militari se pregătesc la Hamburg în domeniul stingerii incendiilor la nave

Un număr de 18 militari din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi unităţi subordonate participă, în perioada 24-30 septembrie, la cea de-a patra serie de pregătire în domeniul stingerii incendiilor la nave aflate pe mare sau pe râuri şi a executării misiunilor de căutare-salvare şi recuperare din apă a persoanelor.

‘Activitatea se desfăşoară la Centrul de Formare a Competenţelor MA-CO din Hamburg, Germania şi presupune atât activităţi teoretice, cât şi practice, într-unul dintre cele mai moderne centre de pregătire din Europa’, informează un comunicat al IGSU transmis, marţi, AGERPRES.

Participanţii vor dobândi cunoştinţe şi vor dezvolta deprinderile necesare în utilizarea tehnicilor şi a tacticilor de intervenţie specifice, inclusiv în ceea ce priveşte modul de refulare a apei pentru menţinerea stabilităţii navei, aplicarea trinomului de intervenţie, controlul ventilaţiei, lucrul cu sisteme moderne de stingere şi managementul personalului la bord în situaţii de urgenţă.

Stagiile de pregătire se derulează în cadrul proiectul Multirisc Modul III, finanţat prin Programul Operaţional Capital Uman, al cărui obiectiv general vizează creşterea nivelului de competenţă a profesioniştilor în domeniul situaţiilor de urgenţă.

Activitatea 7 – ‘Naval’, aferentă acestui proiect, presupune 14 sesiuni de instruire în domeniul stingerii incendiilor la nave şi a executării misiunilor de căutare-salvare şi recuperare din apă, activitate de care vor beneficia 188 pompieri din IGSU şi unităţile subordonate.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks