Peste 3.700 de pompierii militari, cu peste 3.100 de mijloace tehnice, au intervenit, la nivel naţional, în 66 de localităţi din 14 judeţe pentru înlăturarea efectelor negative generate de vremea rea, de la acest sfârşit de săptămână, informează un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Potrivit sursei citate, pompierii au acţionat în judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Braşov, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Timiş şi Vrancea în sprijinul populaţiei şi administraţiei publice locale. Ei au evacuat apa din şapte case, 151 anexe, 76 curţi şi opt subsoluri.
Pompierii au mai acţionat pentru degajarea a 32 copaci rupţi de vântul puternic, în urma cărora două autoturisme, două acoperişuri de case şi şase anexe au fost avariate.
Conform sursei citate, pentru furnizarea răspunsului optim la solicitările de sprijin apărute în zonele vizate de vremea neprielnică, au fost activate grupele operative la nivelul Inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din 26 judeţe – Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa Năsăud, Braşov, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui, respectiv al Centrelor de coordonare şi conducere a intervenţiei în judeţele Suceava şi Vrancea.
Circulaţia rutieră a fost temporar afectată pe patru drumuri naţionale (DN 1R/Alba, DN 74/Hunedoara, DN 75/Alba, DN 76/Bihor) şi patru drumuri judeţene din Hunedoara (DJ 687D, DJ 687J, DJ 687F, DJ 687K), din cauza apei şi aluviunilor acumulate, precum şi a copacilor căzuţi pe carosabil.
La nivel naţional, în ultimele 24 de ore, au fost evacuate/salvate 51 de persoane (23 evacuate şi 28 salvate) din calea viiturilor şi cazate la pensiuni prin grija autorităţilor.
Efecte semnificative s-au înregistrat în localitatea Râmeţ, din judeţul Alba, unde s-a intervenit pentru salvarea unui grup de 25 de turişti, cu vârste cuprinse între 20 – 60 ani, care nu au mai putut înainta din cauza creşterii nivelului pârâului Râmeţ din satul Cheia. Aceştia au fost transportaţi cu mijloace ISU până la locul unde erau parcate autoturismele personale, zona Valea Mănăstirii, pentru a-şi continua deplasarea către domicilii. Misiunea a fost gestionată cu sprijinul echipajelor Salvamont Alba.
O altă situaţie deosebită a fost înregistrată în judeţul Hunedoara, unde din cauza precipitaţiilor abundente, accesul către comunităţile din Vălari, Arănieş şi Ulm nu se poate realiza. Pentru remedierea acestei situaţii şi adoptarea măsurilor necesare restabilirii stării de normalitate duminică se va întruni Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
IGSU menţionează că, din cauza aluviunilor acumulate pe carosabil, circulaţia rutieră este oprită pe DJ 687D Cincis – Cerna din judeţul Hunedoara. Echipe specializate se află în teren pentru remedierea situaţiei, astfel încât traficul să poată fi reluat în condiţii de siguranţă.
IGSU precizează că, având în vedere avertizările meteorologice prognozate pentru centrul şi sud-estul ţării, pompierii salvatori rămân la datorie pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în zonele unde se pot produce evenimente deosebite.
Evoluţia situaţiei din teren va fi atent monitorizată de către Centrul Operaţional Naţional din IGSU pentru dispunerea măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns, mai menţionează IGSU.