Free Porn
xbporn
AcasăStiri generaleIJJ Harghita: Scădere semnificativă a misiunilor de asigurare a ordinii publice, în...

IJJ Harghita: Scădere semnificativă a misiunilor de asigurare a ordinii publice, în sezonul estival

Jandarmii harghiteni au participat, în acest sezon estival, la un număr mult mai mic de misiuni de asigurare a ordinii publice, în timp ce a crescut numărul celor de menţinere a ordinii publice, arată un bilanţ al Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ). ‘Anul acesta, urmare a contextului internaţional şi naţional reprezentat de pandemia de coronavirus, principalele misiuni ale jandarmilor harghiteni au fost focusate pe protejarea sănătăţii întregii comunităţi, respectarea măsurilor de protecţie sanitară, atât pentru propria siguranţă, cât şi pentru protejarea semenilor. A fost înregistrată o scădere a misiunilor de asigurare a ordinii publice, dar o creştere a celor de menţinere a ordinii publice prin patrule de jandarmerie sau patrule de ordine publică formate din poliţist şi jandarm’, se arată în bilanţul IJJ Harghita. Potrivit sursei citate, în perioada 15 iunie – 15 septembrie au fost executate un număr de 137 misiuni de asigurare a ordinii publice, faţă de 295 în sezonul estival-vara 2019 (reprezentând o scădere cu 53,56%), cu un efectiv de 333 de jandarmi, faţă de 1.768 în anul 2019. Acestea au vizat, în principal, asigurarea unor măsuri specifice la unele competiţii sportive, asigurarea măsurilor de ordine pe timpul derulării examenelor şcolare, precum şi derularea unor activităţi premergătoare alegerilor locale. În bilanţul IJJ se mai arată că, în perioada menţionată, jandarmii au participat la 54 de intervenţii de îndepărtare a animalelor sălbatice şi de salvare-evacuare. În ceea ce priveşte menţinerea ordinii publice, au fost executate 4.604 misiuni de menţinere a ordinii publice, faţă de 2.216 în anul anterior, (reprezentând o creştere cu 107,76 %). ‘Activitatea desfăşurată de Posturile de Jandarmi Montane Harghita Băi, Borsec, Băile Tuşnad şi Lacu Roşu, precum şi de Postul de Jandarmi Balneoclimateric Praid s-a concretizat în patrulări în staţiunile din raza de competenţă şi pe traseele turistice adiacente acestora, dar şi prin acţiuni desfăşurate în colaborare cu poliţia, cu angajaţi ai Rezervaţiilor Cheile Bicazului-Haşmaş, Tinovul Mohoş, Cheile Vârghişului şi Direcţiei Silvice Harghita’, se mai precizează în bilanţul IJJ.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks