Peste 550 de poliţişti asigură ordinea în perioada minivacanţei de Ziua Naţională, a anunţat prefectul judeţului Ilfov, Simona Neculae, potrivit unei declaraţii postate, marţi, pe site-ul instituţiei.
‘Având în vedere că în minivacanţa de 1 decembrie, prilejuită de Sărbătoarea Sfântului Andrei şi Ziua Naţională a României, în judeţul Ilfov sunt organizate manifestări religoase şi cultural-artistice, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov acţionează în teren cu efective mărite pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, pentru protejarea participanţilor, creşterea capacităţii de intervenţii în situaţii de urgenţă, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Aşadar, în perioada 30 noiembrie – 4 decembrie a.c., peste 550 de poliţişti ilfoveni de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, arme şi muniţii, acţiuni speciale, prevenire şi criminalişti vor acţiona în zonele de desfăşurare evenimentelor organizate’, a afirmat Simona Neculae.
Potrivit oficialului, poliţiştii rutieri vor interveni pe traseele de deplasare, în vederea asigurării fluenţei traficului auto şi pietonal şi vor acţiona pentru depistarea persoanelor care conduc vehicule sub influenţa băuturilor alcoolice ori a substanţelor psihoactive, utilizând aparatele alcooltest, drug test şi radare, dar şi pentru prevenirea şi combaterea oricăror încălcări ale normele prevăzute la regimul rutier.
Simona Neculae a menţionat că la nivelul Poliţiei Române se desfăşoară acţiunea ‘Foc de Artificii’ 2022-2023 prin care poliţiştii Serviciului Arme Exploziv şi Substanţe Periculoase Ilfov vor desfăşura activităţi de verificare privind comercializarea şi utilizarea în mod ilegal a materiilor explozive în centrele comerciale, în pieţe, târguri şi în orice alte zone din proximitatea acestora.
Ea a informat că în această minivacanţă efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, vor asigura, în sistem integrat, ordinea şi liniştea publică.
Simona Neculae a anunţat că, alături de celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, jandarmii ilfoveni vor participa la Ceremonialul Militar şi Religios organizat de Ziua Naţională la Monumentul Eroilor din Localitatea Buftea, ce se va încheia cu depunerea jurământului militar a noilor cadre militare ale Jandarmeriei Ilfov, proaspăt încadrate.
Potrivit acesteia, efectivele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov vor acţiona în regim integrat alături de SMURD Bucureşti, Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, IPJ Ilfov, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi Agenţia Naţională Antidrog.
Ea a adăugat că aproximativ 500 de pompieri pregătiţi pentru a interveni.