Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat luni că Guvernul pe care își propun să îl învestească astăzi este o necesitate pentru România, pentru că avem nevoie de stabilitate, având în vedere criza politică în care ne găsim, de controlul deficitelor bugetare și al finanțelor statului în așa fel încât să luăm măsuri pentru ca lucrurile să nu iasă de sub control.
Discursul președintelui PNL Ilie Bolojan la votul de învestire a Guvernului PSD-PNL-UDMR
- ”Dar acest lucru nu este suficient. Acest Guvern mai are câteva misiuni importante. Să mențină parcursul pro-european și euroatlantic al României, restabilirea încrederii cetățenilor în stat și în clasa politică.
Majoritatea parlamentară și Guvernul au de pus în aplicare obiective ambițioase: reducerea cheltuielilor publice inutile, descentralizarea, refacerea industriei românești, sprijinirea producției interne, mai ales a celei agricole, continuarea marilor proiecte de investiții și accesarea fondurilor europene, pentru a ajuta creșterea economică. Acestea sunt rațiunile pentru care Partidul Național Liberal a decis să susțină această Coaliție și să voteze astăzi pentru investirea actualului Guvern. Aici nu mai e vorba de simpatii sau antipatii sau de animozități care țin de trecutul apropiat. Aici este vorba despre responsabilitate pentru România și de viitorul țării noastre.
Stimați colegi,
Am înțeles mesajul pe care românii ni l-au dat în ultimele rânduri de alegeri.
- De aceea, cred că în locul dezbaterii politice sterile trebuie să susținem măsuri sănătoase pentru România.
Iar o provocare importantă este reforma statului. Am mai spus, avem nevoie de o administrație publică bună care să fie pusă în serviciul cetățenilor și al mediului de afaceri. Avem nevoie, de asemenea, de investiții în Educație care să ne facă mai competitivi ca țară. Trebuie să modernizăm și să eficientizăm sistemul de Sănătate, pentru că binele nostru depinde de sănătatea națiunii noastre. Suntem obligați să investim în Apărare, pentru a ne putea apăra.
- Nu în ultimul rând, o provocare extrem de importantă este să menținem România în familia statelor lumii libere. Prezența noastră în UE și în NATO este normală dar nu și suficientă. Depinde si de noi cum putem să ne valorificăm beneficiile apartenenței la aceste spații. Reprezentând mai bine România, susținând profesionalismul în politică, creând condiții pentru dezvoltare în țara noastră, astfel încât tinerii să-și găsească un viitor în România iar vârstnicii noștri să simtă că sunt respectați.
Doamnelor și domnilor,
Scopul meu nu este să critic pe cei care au intrat mai nou în Parlament sau să desconsider categorii întregi de votanți, dar trebuie să fim sinceri, ca să putem spera că am putea schimba în bine lumea mare din jurul nostru, așa cum declarăm uneori, ar trebui să avem grijă ca lumea mică din jurul nostru să nu ne schimbe pe noi în rău. Asta ar trebui să înțelegem până nu e prea târziu.
- Soluția identificată din perspectiva PNL este una de responsabilitate în raport cu interesele țării. Ea răspunde câtorva condiții obligatorii: să avem o guvernare pro-europeană, să avem rapid un Guvern funcțional și să avem o majoritate parlamentară prin care să putem trece legile și reformele la care ne obligăm.
PNL va face tot posibilul să ne ținem de cuvânt.
- În final, aș vrea să mă refer la semnificația acestor zile. Cu 35 de ani în urmă, românii ieșeau în stradă împotriva unui regim opresiv, regimul comunist, care a suprimat libertățile individuale și colective. Am optat atunci ca societate pentru democrație, libertate și dezvoltare. Această opțiune este și astăzi mai actuală ca oricând.
Partidul Național Liberal a fost un susținător constant și consecvent al opțiunii euroatlantice a României. În calitatea mea de președinte al PNL, vă asigur că acest deziderat va fi urmărit și în actuala guvernare.
Mesajul meu pentru români este unul de încredere în propriile noastre forțe, ca țară și ca societate. Pentru asta, trebuie să avem curajul să luăm deciziile bune pentru România. Vă mulțumesc!
Articolul Ilie Bolojan: Guvernul pe care ne propunem să îl învestim astăzi este o necesitate pentru România, pentru că avem nevoie de stabilitate apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro