Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, susţine că efectele războiului, care se vor vedea în creşteri de preţuri şi inflaţie, vor avea consecinţe economice şi asupra proiectelor derulate de autorităţi, el manifestându-şi speranţa că Guvernul României şi UE vor reuşi să amortizeze aceste şocuri.
‘Mă gândesc cu nelinişte şi îngrijorare la efectele acestui război în ceea ce ne priveşte pe noi. Orice s-ar spune, va fi un cost pe care îl vom achita, şi foarte probabil un cost economic, pe care îl vedem în fiecare zi. Tot ce înseamnă fluxuri economice dinspre Ucraina şi Rusia către noi, către ţările europene, înseamnă astăzi blocaje, strangulări de fluxuri, creşteri de preţuri’, a declarat, vineri, în conferinţă de presă, preşedintele CJ Bihor.
În opinia sa, efectele deja vizibile – creşterea preţurilor la energie, gaze, combustibil, la produsele agricole, la produsele din petrochimie, îngrăşăminte sau pe piaţa aviaţiei – vor duce şi la diminuarea investiţilor publice.
‘E clar că va fi un cost important, ceea ce înseamnă creşteri de preţuri, inflaţie, pe care îl vor plăti atât cetăţenii, cât şi autorităţile. Avem proiecte importante în derulare, iar din cauza majorărilor puternice, un proiect în loc să ne coste 15 milioane de euro, ne va costa 17-18 milioane de euro. Asta înseamnă şi un cost în diminuarea investiţiilor publice de care cetăţenii ar putea beneficia’, a precizat Bolojan.
El şi-a manifestat speranţa că Guvernul României şi conducerea UE vor reuşi să vină cu ‘soluţii pentru a amortiza aceste şocuri în aşa fel încât să putem trece cu cât mai puţine costuri peste perioada următoare’.
‘Ceea ce se întâmplă în Ucraina este o tragedie. Această agresiune împotriva Ucrainei nu poate fi justificată sub nicio formă, indiferent de retorica unora sau altora. Ne aducem aminte de precedente din regiunea noastră istorică: invadarea Poloniei în 1939, a Basarabiei în 1940, intervenţia din Ungaria în 1956, invadarea Cehoslovaciei în 1968. Pare o continuare a unor astfel de proceduri, în care state puternice, cu armate puternice, intervin asupra unor ţări mai mici şi generează tragedii de tipul celor pe care le vedem acum în Ucraina. Cred că nu te poate încerca decât un sentiment de compasiune şi solidaritate în faţa dramei pe care o vedem în fiecare zi’, a afirmat Ilie Bolojan.